Peru

Surdocecitatea este recunoscută ca o dizabilitate distinctă și s-au stabilit, astfel, dispoziții pentru îngrijirea persoanelor afectate. Legea nr. 29524 (2010) din Peru definește surdocecitatea ca fiind:

O dizabilitate care se manifestă prin deficiențe auditive și vizuale simultane, în grad parțial sau total, suficient de mult și de grav pentru a compromite, în cazul persoanei afectate, capacitatea sa de comunicare, de mobilizare și accesul la informații și la mediu.

Această definiție înseamnă nu numai că este considerată a fi o dizabilitate duală, ci ia în considerare și nevoile generale ale persoanei afectate. Deși apariția acestei definiții este o realizare în sine, se remarcă progrese lente în ceea ce privește accesul persoanelor la servicii, la o comunicare accesibilă și/sau formarea și integrarea acestora pe piața muncii.

Recensământul național din anul 2017 a constatat că populația cu dizabilități din Peru are un nivel scăzut de educație. Aproximativ 14% din persoanele cu dizabilități nu au promovat niciun nivel de educație, iar 32 % dintre acestea nu au studiat mai departe de școala primară.** Pentru cei care au totuși acces la sistemul de învățământ, școlile sunt adesea slab pregătite pentru a-i include așa cum ar trebui, mulți dintre profesori simțind că sunt nepregătiți pentru a le asigura o educație de calitate. Persoanele cu surdocecitate rămân în continuare izolate și au nevoie de acces la acel tip de sprijin care este specific nevoilor lor, pentru a fi mai vizibili și mai implicați în comunitățile din care fac parte

Accesul la tehnologie poate reprezenta o schimbare radicală pentru persoanele cu surdocecitate, oferind noi modalități de ajungere la informații, de comunicare cu ceilalți și de participare la viața de zi cu zi. Aceste resurse le vor permite persoanelor cu surdocecitate, precum și celor care le sprijină, să trăiască, să învețe și să se dezvolte la maximul lor potențial.