Who is this useful for?

Părinți, specialiști intervenție timpurie

Date of publication
iunie 2024
Created by
Sense International Romania Mara Apostol, profesor psihopedagog, specialist intervenție timpurie; Eva Oprea, profesor psihopedagog, specialist intervenție timpurie; Gabriela Jianu, psiholog la Centrul Școlar pentru Educație, specialist intervenție timpurie
Acknowledgements
Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu‟ Iași Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal‟ Oradea Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan‟ Timișoara

Primii pași după aflarea unui diagnostic precum surdocecitatea sau dizabilitățile senzoriale sunt esențiali pentru un părinte. Primele luni reprezintă o perioadă extrem de dificilă pentru aceste familii, cu multe întrebări și emoții intense. Ce înseamnă intervenția timpurie? Cum putem stimula restantul auditiv sau vizual al copilului? Cum putem cere sprijin familiei și care sunt serviciile pe care le putem accesa?  

Ghidul a fost elaborat cu ajutorul a peste 70 de părinți, care au împărtășit din experiența lor, astfel încât să fie cât mai util părinților aflați la început de drum. 

Confirmare: Synevo România , Asociația Medicover 

Descărcări

A fost util?

Acțiune

Resurse similare

Bogdan, despre surdocecitate ca perspectivă diferită asupra lumii – Și eu am o voce! 

Acest videoclip este realizat în cadrul Campaniei „Și eu am o voce!”, ediția 2023, campanie ce face parte din proiectul „Vocea persoanelor cu surdocecitate din România” și care ca scop creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere a surdocecității.

Mădălina, despre dizabilitate versus handicap – Și eu am o voce!

Acest videoclip este realizat în cadrul Campaniei „Și eu am o voce!”, ediția 2023, campanie ce face parte din proiectul „Vocea persoanelor cu surdocecitate din România” și care ca scop creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere a surdocecității.

Mădălina, despre interacțiunea cu persoanele cu surdocecitate – Și eu am o voce! 